Un șef de poliție din Argeș este cercetat de DIICOT într-un dosar ce vizează mai multe infracțiuni. După audierile de ieri acesta și-a cerut pensionarea chiar dacă procurorii nu au aplicat vreo măsură preventivă împotriva sa.
Adjunctul Poliţiei Piteşti, Gheorghe Avram, şi-a cerut pensionarea după o audiere la DIICOT, care a durat până aseară târziu, într-un dosar ce vizează mai multe infracțiuni. Comisarului-şef adjunct al Poliţiei Municipiului Piteşti nu i s-a aplicat nicio măsură preventivă în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi asigurat protecţia unei grupări infracţionale ale cărei îndeletniciri sunt jocurile de noroc neautorizate şi cămătăria. Potrivit procurilor DIICOT Piteşti, în luna februarie, trei bărbați din Arges au constituit un grup infracțional organizat pentru a obtine bani din organizarea și participarea la jocuri de noroc fără autorizație. Unul chiar a pus la dispoziție hotelul pe care îl administrează, pentru desfășurarea jocurilor de noroc și dădea bani cu camătă. DIICOT precizează că, la această grupare ar fi aderat și polițistul care îi proteja pe ceilalți.

















