Cultart – 05.04.2026

Realizator Mirela Giodea, jurnalist Loredana Berneanu

Anul Brâncuși 150. Anul acesta este unul în care, mai mult ca oricând, ne îndreptăm către cel mai mare artist român din toate timpurile, Constantin Brâncuși, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea sa. Este și motivul pentru care ediția de astăzi este pusă în mare parte sub semnul părintelui sculpturii moderne. Vă propunem pentru început un prim episod dintr-o campanie dedicată lui Constantin Brâncuși și legăturilor sale cu Craiova. Aflăm așadar mai multe despre colecția de lucrări Brâncuși ce aparține Muzeului de Artă, dar și despre primul colecționar al artistului, craioveanul Victor Nicolae Pop.

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! Două cărți ce fac parte din colecția Destine în exil a editurii craiovene Universitaria au fost lansate în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la Craiova. Dedicate literaturii române din exil și recuperării memoriei culturale volumele aduc în prim plan două figuri marcante, Miron Kiropol și L.M.Arcade. Apariția volumelor a fost posibilă și grație Muzeului Cărții și Exilului Românesc, instituție ce deține importante arhive donate de personalități ale exilului.

Eveniment. Nu se știe dacă Brâncuși chiar a spus “La Craiova m-am născut a doua oară”, dar cu siguranță orașul a jucat un rol important în formarea și în sprijinirea tânărului artist. Despre acest episod din viața lui Brâncuși, dar și despre evenimentele dedicate artistului anul acesta, ne-a vorbit Doina Lemny, unul dintre cei mai importanți cercetători ai operei și vieții sale.


Despre Cult@rt

Emisiunea CULT@rt își propune sa facă cunoscute publicului, evenimentele culturale din toate zonele tarii:  premiere, expoziții de artă, lansări de carte, dar şi ideile care au dus la fiecare demers artistic.


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]

Loredana Berneanu

A absolvit Facultatea de Litere din Craiova şi, după 13 ani de presă scrisă, a făcut în 2019 trecerea spre televiziune. Pentru că este incurabil sedusă […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cultart – 07.06.2026

Realizator: Mirela Giodea 1. Anul Brâncuși 150. Coapsa, Domnișoara Pogany Continuăm campania dedicată marelui artist Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sa. Descoperim […]

Cultart – 31.05.2026

Realizator Mirela Giodea, jurnalist Loredana Berneanu 1. Anul Brâncuși 150 – Sărutul Continuăm și în această ediție să îi aducem un omagiu lui Constantin Brâncuși, la […]

Despre Tine – 28.05.2026

Impreună cu psihologul Ana Dobre, ediția de astăzi explorează atracția pentru familiar, chiar și atunci când devine toxic, diferența dintre liniște și plictiseală emoțională, dar și […]

Cultart – 10.05.2026

Realizator Mirela Giodea, jurnalist Loredana Berneanu 1. Anul Brâncuși 150. Orgoliu,Cap de copil Continuăm și în această ediție Campania dedicată lui Constantin Brâncuși, la 150 de […]

Cultart – 12.04.2026

CULTART premiera EDIȚIA 2, 12.04.2026 Realizator Mirela Giodea, jurnalist Loredana Berneanu Anul Brâncuși 150. Craiova este, fără îndoială locul care a jucat un rol important în […]