Adresa de domiciliu înscrisă în suportul de stocare electronic al cărții electronice de identitate se poate modifica fără a fi necesară eliberarea unui nou document de identitate. Această directivă a intrat în vigoare de la începutul acestei săptămâni.
Cererea pentru înscrierea noului domiciliu se poate depune la orice serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor și trebuie însoțită în mod obligatoriu de cartea electronică de identitate și de documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu. Termenul pentru înscrierea noului domiciliu în cartea electronică de identitate este de maximum cinci zile de la data când se trimite cererea persoanei în producție.
În Craiova, persoanele care doresc să obțină în regim de urgență un nou act de identitate se pot prezenta fără programare la ghişeele Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj ghișee care funcționează zilnic între orele 9,00-1400 în incinta unui complex comercial din oraş.


















