Prezența urșilor a fost semnalată în mai multe localități din zona de nord a județului Olt. În ultimele zile, animalele sălbatice au fost văzute în Cungrea, Spineni și Făgețelu, iar autoritățile fac apel către populație. Le cer oamenilor să fie extrem de atenți și să respecte recomandările transmise de echipele de intervenție, pentru a evita incidentele.
Deși județul Olt nu este cunoscut ca habitat natural pentru urs, apariția acestor animale în zone locuite poate avea loc în mod accidental, pe fondul deplasării lor din alte areale, în special în căutare de hrană sau adăpost. În ultima perioadă, în localitățile Cungrea, Spineni și Făgețelu din județul Olt a fost semnalată prezența urșilor. În acest context, jandarmii avertizează că urșii pot deveni periculoși, mai ales dacă sunt surprinși sau provocați, și le cer oamenilor să evite orice contact cu animalele sălbatice.
Echipajele de jandarmi, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții competente, vor monitoriza atent zona de nord a județului Olt și sunt pregătiți să intervină pentru protejarea populației și menținerea siguranței. Autoritățile avertizează că ursul este un animal sălbatic imprevizibil și poate deveni extrem de periculos dacă se simte amenințat, așa că îi îndeamnă pe oameni să manifeste responsabilitate, calm și prudență sporită.
















