Cercetarea la nivelul universităţilor în România este în acest moment finanţată insuficient şi impredictibil, susţin reprezenţanţii mediului academic. Astăzi, la Universitatea din Craiova, a avut loc un workshop naţional pentru a identifica opțiuni pentru evaluarea și finanțarea cercetării care să sprijine performanța universităților românești în acest domeniu în viitor.
Universitatea din Craiova a fost gazda workshop-ului național cu tema „Universitățile din România în 2035: opțiuni pentru evaluarea și finanțarea cercetării”. Rectorul instituţiei academice din Bănie a atras atenţia asupra faptului că nu se poate construi excelenţă pe termen lung într-un sistem care finanţează fragmentat şi impredictibil.
Specialiştii atrag atenţia că în ultimii 30 de ani universităţile din România nu au avut niciodată finanţare de stat suficientă pentru cercetare. Pe de altă parte, rata de utilizare a infrastructurilor publice de cercetare este de 8% din timp, iar ţara noastră plăteşte anual 140 de milioane de euro deprecierea acestor echipamente.
Evenimentul a fost organizat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării şi a mai avut loc în alte patru centre academice din Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi.














