Nu oboseşte, poate să lucreze peste program şi nu vrea concediu: este vorba despre robotul- chelner, un concept care a început să prindă contur şi în România. Câteva localuri din ţară folosesc deja roboţii în servirea clienţilor. Şi un restaurant din Craiova are drept angajat un robot, care ajută la servire, dar şi la debarasare.
Primul robot- chelner din Craiova “lucrează” cu normă întreagă de două luni la un restaurant din oraş şi a devenit atracţia localului.
Robotul, pe lângă elementul de noutate, este şi foarte practic: preia multe dintre sarcinile fizice ale angajaţilor care pot acum să se concentreze mai mult pe interacţiunea cu clienţii. Managerul restaurantului cu primul robot chelner din Craiova spune că succesul unei afaceri în HoReCa depinde acum şi de adaptarea la noile tehnologii, prin introducerea inteligenţei artificiale.
Roboţi chelneri mai pot fi întâlniţi în restaurante din Bucureşti, Cluj sau Iaşi.
















