Muzeul Cărții și Exilului Românesc sărbăbătorește trei ani de când și-a deschis porțile. Instituție de cultură, unică la nivel național, este dedicată personalităților culturii românești aflate în exil. Muzeul deține colecții, donații, publicații, cataloage, manuscrise, corespondență, note personale, lucrări de artă. Instituția muzeală are sediul în Casa Dianu, valoros edificiu de patrimoniu, construită la începutul secolului al XX-lea.
Ideea înființării unui Muzeu al Cărții și Exilului Românesc la Craiova a început de la o colaborare dintre managerul de la acea vreme al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Lucian Dindirică, și academicianul Basarab Nicolescu. După centenarul nașterii scriitorului Vintilă Horia, organizat la Biblioteca Județeană ,,Alexandru și Aristia Aman” în 2015 s-a născut ideea realizării unei biblioteci a exilului românesc.
Astăzi, Muzeul Cărții și Exilului Românesc propune vizitatorilor o incursiune în opera unor figuri marcante ale literaturii, artei, istoriei și culturii românești. Mircea Eliade, Emil Cioran, Ileana și Romulus Vulpescu, Acad. Basarab Nicolescu, Acad. Dan Berindei, Acad. Dinu C. Giurescu, Andrei Șerban, Vintilă Horia, George Banu, Octav Calleya sau Aurora Cornu sunt doar câteva exemple reprezentative.
Toate bunurile din patrimoniul muzeal, de la materialele scrise la cele audio-video, stau mărturie atât activității creatoare, cât și vieții din culise a unor reprezentanți de seamă ai culturii românești. Muzeul găzduiește în aceste moment 46 de colecții.
Muzeul Cărții și Exilului Românesc deține colecții și donații, publicații, cataloage și periodice, înregistrări audio-video, dosare cuprinzând numeroase manuscrise, corespondență, note personale, lucrări de artă, dar și multe obiecte personale care au aparținut unor importante personalități ale exilului românesc: Vintilă Horia, Basarab Nicolesco, Mircea Eliade, Emil Cioran, Aurora Cornu şi mulţi alţii.













