Isamu Noguchi a fost un apreciat sculptor american, designer și arhitect peisagist. În 1927 a devenit elevul lui Brâncuși și a lucrat în atelierul lui din Paris, după ce a obținut o bursă Guggenheim. Acolo i-a cunoscut și pe sculptorii Alberto Giacometti și Alexander Calder. În 1985, Noguchi a deschis Fundația Isamu Noguchi și Muzeul Grădinii din Long Island City, NY.
Noguchi a murit la 30 noiembrie 1988 la New York.
La întâlnirea de astăzi numărul vizitatorilor virtuali este limitat și este necesară înregistrarea în avans. Tuturor participanților li se va trimite un link pentru a participa prin intermediul platformei Zoom. Vizita virtuală este programată între orele 17.00-18.00 (10 am-11 am EDT) la adresa:
https://www.noguchi.org/museum/calendar/event/2020-04-07-1000-archives-deep-dive-noguchi-and-the-new-asian-american-identity/
Archives Deep Dive este un program interactiv de învățare virtuală pentru adulți, conceput pentru a explora proiecte, teme și subiecte legate de arta și viața lui Isamu Noguchi. Folosiți Arhivele Muzeului Noguchi ca sursă de inspirație pentru a crea conexiuni prin povești partajate și discuții de grup.
Isamu Noguchi s-a născut pe 17 noiembrie 1904 în Los Angeles și a fost fiul poetului japonez Yone Noguchi și al scriitoarei Léonie Gilmour. Și-a petrecut copilăria în Japonia alături de mama sa, unde a învățat tehnici tradiționale japoneze în lemn și ceramică. Reîntors în America a început să studieze medicina, dar atracția pentru artă a fost mai puternică părăsind universitatea pentru a deveni sculptor.
În 1926, Noguchi a văzut la New York o expoziție a operei lui Constantin Brâncuși care i-a schimbat profund direcția artistică. Cu o Bursă John Simon Guggenheim, Noguchi a mers la Paris, iar în 1927 a lucrat în atelierul lui Brâncuși. Inspirat de formele și filozofiile artistului, Noguchi s-a îndreptat spre modernism și abstractizare, dând creației sale o expresivitate lirică și emoțională plină de mister.
De-a lungul carierei sale artistice a creat sculpturi, mobilier și obiecte de iluminat, ceramică, arhitecturăpeisageră și scenografii. Opera sa, subtilă și îndrăzneață, tradițională și modernă, a stabilit un nou standard pentru arta secolului XX.
Noguchi nu a aparținut unui spațiu anume, a călătorit toată viața și a descoperit astfel puterea artei în spațiul public în Mexic, ceramică tradițională și grădinile liniștite din Japonia, tehnicile subtile ale artei caligrafiei în China, puritatea marmurii in Italia și cum să ajungi la esențe în atelierul lui Brâncuși. El a încorporat toate aceste impresii în lucrările sale pentru care a utilizat o gamă largă de materiale, inclusiv oțel inoxidabil, marmură, fontă, lemn de balsa, bronz, foi de aluminiu, bazalt, granit și apă.
Activitatea lui Noguchi nu a fost cunoscută în Statele Unite până în 1940, când a finalizat o sculptură de mari dimensiuni care simbolizează libertatea presei și care a fost comandată în 1938 pentru Associated Press Building din Rockefeller Center, New York. Acesta a fost prima dintre numeroase lucrări publice pe care le-a realizat peste tot în lume.
Noguchi nu a aparținut vreunei mișcări anume și a colaborat cu artiști din lumea muzicii, a dansului și a arhitecturii. Piesele sale de design se produc și astăzi, cum ar fi masa produsă de Herman Miller și corpurile de iluminat Akari poduse cu materiale tradiționale japoneze.
Prima retrospectivă a lui Noguchi în Statele Unite a fost în 1968, la Whitney Museum of American Art din New York. În 1986, el a reprezentat Statele Unite ale Americii la Bienala de la Veneția.
Astăzi, lucrările sale pot fi găsite în colecțiile sediului UNESCO din Paris, Muzeul de Artă Modernă din New York, Institutul de Artă Courtauld din Londra și Institutul de Artă din Chicago.