„Cine nu citeşte, cînd ajunge la 70 de ani va fi trăit o singură viaţă: a lui. Cine citeşte va fi trăit 5000 de ani: pentru că era acolo şi cînd Cain l-a ucis pe Abel, şi cînd Renzo s-a însurat cu Lucia, şi cînd Leopardi admira infinitul… Pentru că lectura este o nemurire înapoi”, scria Umberto Eco în una din cronicile sale, intitulate ,,Pliculețul Minervei’’ publicate în revista L’Espresso.
Numele lui Umberto Eco îl poartă și asteroidul 13069, Umbertoeco, care a fost descoperit la 6 septembrie 1991 de către Eric W. Elst la Observatorul Haute Provence, Franța. Omul de știință i-a dăruit astfel un pic de nemurire filosofului și romancierul italian Umberto Eco.
Umberto Eco (Alessandria, 5 ianuarie 1932 – Milano, 19 februarie 2016) a fost unul dintre cei mai importanți intelectuali din istoria culturii italiene contemporane: semiolog, filosof, medievalist, om de știință în mass-media, scriitor, traducător și profesor universitar. A contribuit la formarea Grupului 63 și a fost fondatorul unor cursuri de pionierat: DAMS și Științele Comunicării la Universitatea din Bologna. În 1980 a publicat bestsellerul mondial ,,Il nome della rosa’’care i-a adus scriitorului nenumărate premii, inclusiv Premiul Strega în anul următor. Romanul a fost tradus în 47 de limbi și vândut în 30 de milioane de exemplare, iar ecranizarea lui avându-l pe Sean Connery în rolul pricipal, interpretându-l pe călugărul franciscan William of Bakersville a obținut două premii BAFTA.
Rai Cultura îi dedică lui Umberto Eco un WebDoc la adresa https://www.raicultura.it/webdoc/umberto-eco/index.html#welcome
Veți descoperi aici diverse perspective asupra vieții sale, asupra lucrărilor sale și mai ales, asupra formidabilei sale erudiții și versatilității intelectuale. Profesor universitar la Bologna, Umberto Eco și-a dedicat cea mai mare parte a vieții studierii și apărării limbii italiene.
Umberto Eco este autor de romane, eseuri, tratate academice şi cărţi pentru copii. Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universităţi europene şi americane, a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii. A fost unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale sunt adevărate modele ale genului.
Opere principale în traducere română: Opera deschisă (ELU, 1969); Tratat de semiotică generală (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982); Numele trandafirului (Dacia, 1984); Lector in fabula (Univers, 1991);Pendulul lui Foucault (Pontica, 1991); Limitele interpretării(Pontica, 1995); Insula din ziua de ieri (Pontica, 1995); Cinci scrieri morale (Pontica, 1998; Humanitas, 2005); Minunea Sfântului Baudolino (Humanitas, 2000); Pliculeţul Minervei(Humanitas, 2004); Jurnal sumar (Humanitas, 2004).
Memoria vegetală reunește reflecțiile lui Umberto Eco despre lumea străveche și fascinantă a cărților, despre bibliofilie, despre memorie și bucuria lecturii. Un volum elegant și rafinat, în care Eco face un elogiu al cărților, născute înaintea tiparului sub forma sulurilor de hârtie, și a căror etimologie trimite la scoarța de copac, la acea memorie vegetală născută mai întâi cu scriitura, apoi cu papirusurile și hârtia de carte. Memoria vegetală este o carte capabilă să transmită tuturor plăcerea lecturii ca dialog neîntrerupt cu scriitorii. Un dialog fără limite de timp, care te duce cu gândul la memorie și știință, la emoții și experiențe altfel pierdute.
Carte în care, “cu inteligenţa, umorul şi competenţa obişnuite, autorul trece în revistă cîteva opere, povesteşte anecdote, trasează un criteriu de valoare, cu alte cuvinte ne conduce în lumea magică a bibliofiliei”.
Eco are un mesaj atât de actual și astăzi „Cărțile nu mor singure. Uneori sunt distruse. În primele decenii ale secolului nostru am asistat la arderea cărților„ degenerate” făcute de naziști la Nürnberg. A fost un gest simbolic, desigur, pentru că nici măcar naziștii nu ar fi vrut să distrugă toată moștenirea livrească a țării lor, dar sunt simboluri care contează. Temeți-vă de cei care distrug, cenzurează și interzic cărțile: vor să ne distrugă sau să cenzureze memoria noastră. …Se începe întotdeauna cu cartea, apoi se deschid camerele de gaz „.
