Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează o lecție interactivă dedicată Zilei Mondiale a Apei.
Evenimentul va avea loc vineri, 22 martie 2024, și va fi găzduit online, începând cu ora 9:00. Participă elevii claselor a II-a de la Liceul Energetic Craiova, însoțiți de profesorul Veronica Bărbulescu.
Colega noastră, Mădălina Băileșteanu, va susține o prezentare despre importanța economisirii apei și rolul său în natură. De asemenea, elevii vor participa la o prezentare PowerPoint care va evidenția rolul apei în ecosistem și importanța protejării surselor de apă.
Evenimentul face parte din programul: „Împreună pentru un mediu mai curat”, program de ecologizare, informare și conștientizare asupra problemelor mediului înconjurător, inițiat de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” încă din anul 2012.
Vă invităm să vă alăturați acestei inițiative și să contribuiți la conștientizarea și protejarea resurselor noastre de apă.
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”