Realizator: Mirela Giodea
Invitat: Florea Firan, istoric literar, editor
Cu cărțile pe față vorbim în această ediție despre literatura feminină din România, dar abordăm și o temă de maximă actualitate: falsificarea realității prin disimulare. Punctul comun între aceste două subiecte este invitatul ediției, Florea Firan, istoric și critic literarar, publicist și editor, autor al unor importante cărți panoramice despre scriitorii și fenomenul literar din Oltenia, dar și despre emigrația literară. “Voci feminine în literatura română” este o proaspătă apariție editorială, semnată de Florea Firan și reunește o serie de portrete de scriitoare, cu accent atât pe datele biobibliografice, cât și pe circumscrierea critică a operei.
Falsificarea realității prin disimulare – este tema de anul acesta a Colocviilor Scrisul Românesc, adunând un consistent dosar al subiectului, la care contribuie nume culturale importante din țară și din diaspora.







