Unul dintre cele mai prestigioase colegii din Oltenia aniversează în aceste zile 190 de ani de când au fost puse bazele instituției de învățământ. “Elena Cuza” se mândrește cu un procent de promovabilitate de 100% la examenul de Bacalaureat, cu olimpici naționali și numeroase investiții în ultimii ani, care l-au transformat într-un colegiu modern pentru care se luptă an de an absolvenții de gimnaziu.
Festivitatea de aniversare a început cu imnul instituției de învățământ. Apoi au luat cuvântul invitații speciali. De la conducerea inspectoratului școlar la autoritățile locale și județene și chiar ambasadorul Chinei în România, cu toții au avut cuvinte de laudă la adresa acestui colegiu de tradiție.
La ceremonie a participat inclusiv directorul Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, fost absolvent al acestui colegiu.
Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete al lui Lazaro-Otetelişanu, nume sub care apare după cel al ctitorilor săi, fiind, ca vechime, prima şcoală de fete din Principatele Române.