Vor avea o stradă modernizată, dar fără trotuar, mai îngustă decât ar prevede legea și ca totul să fie după model românesc, nu vor putea intra cu autoturismele pe proprietăți, pentru că au stâlpii de iluminat în mijlocul porții. Este o situație pe care o trăiesc mai mulți localnici dintr-un cartier mărginaș al orașului Drobeta-Turnu-Severin. Oamenii spun că au cerut autorităților să le fie rezolvate aceste doleanțe, dar nimeni nu i-a luat în seamă și se tem că după ce strada va fi asfaltată, nimeni nu va mai avea grijă să mute stâlpii din dreptul intrărilor în curtea lor.
Cam astfel au reacționat locatarii de pe strada Aleea Baladei, când au observat că lucrările care ar fi trebuit să le aducă modernitate, sunt departe de standardele unei lucrări de calitate. Problema pornește și de la faptul că unii proprietari ar fi încălcat legea și nu au respectat dimensiunile terenului pe care l-au cumpărat, depășind abuziv proprietatea.
Dar cea mai mare problemă a oamenilor este legată de accesul pe unele proprietăți. Autoritățile le-au solicitat să-și modifice accesul în curți, numai că după noul amplasament, stâlpii de electricitate sunt așezați exact în dreptul intrărilor. Iar acum, când se pune problema asfaltării străzii, nimeni nu mai vorbește de mutarea stâlpilor, ceea ce îi nemulțumește pe oameni, care nu vor putea intra și ieși din curți cu mașinile.
Reprezentanții Primăriei Drobeta-Turnu-Severin spun că vor analiza situația și vor incerca sa gaseasca cea mai buna solutie.