Clipe de groază pentru o fetiță de șapte ani din județul Olt. Vă avertizăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional! Copila a ajuns la spital după ce un vecin, aflat sub influența alcoolului și fără permis de conducere, a plecat cu mașina tatălui ei și a provocat un accident. Bărbatul nu ar fi observat că minora se afla pe bancheta din spate. După ce a fost prins de polițiști, acesta a susținut că a confundat autoturismul cu cel al fiului său. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Vă amintim că puteți apela la telefonul copilului aflat în situații de pericol – 119.
Un bărbat din comuna Izvoarele, județul Olt, a furat o mașină de pe o stradă din satul Alimănești, fără să țină cont că în interior se afla un minor. S-a urcat la volan și a provocat și un accident, în urma căruia copilul a fost rănit și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au descoperit că bărbatul nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,17 miligrame alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate și mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorii au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Acesta este cercetat pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.















