Veşti bune pentru persoanele cu venituri modeste din judeţul Vâlcea. Autorităţile anunţă că încep să distribuie pachetele cu produse alimentare şi de igienă personală de la Uniunea Europeană. Peste 22 de mii de vâlceni îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de aceste ajutoare.
Produsele alimentare şi de igienă personală au fost livrate în această săptămână în depozitele din fiecare localitate, urmând ca repartizarea lor către populaţie să se facă după un calendar stabilit de autorităţile locale. În Râmnicu Vâlcea, de exemplu, beneficiarii sunt aşteptaţi să le ridice începând de luni, 9 august. Eliberarea pachetelor către beneficiari se face în baza actului de identitate valabil şi a semnării de primire a acestora de către destinatarii finali. Vor primi ajutoare de la Uniunea Europeană persoanele care beneficiază de ajutor social în baza legii 416, cei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei sau familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților. La nivelul judeţului Vâlcea vor fi distribuite aproape 23.000 de pachete cu produse alimentare, ce vor conţine făină, mălai, conserve, paste făinoase şi zahăr, şi tot atâtea pachete cu pastă de dinţi, săpun, şampon şi detergent pentru rufe.