Cresc cazurile de gripă în Olt. În fiecare săptămână alte 5 persoane sunt confirmate. Medicii au diagnosticat şi multe persoane cu viroze şi pneumonii. Majoritatea pacienților sunt copii și tineri care, din fericire, au răspuns bine la tratamentul prescris, doar pentru 10% dintre ei s-a impus administrarea acestuia sub supraveghere medicală.
Cabinetele medicilor de familie sunt luate cu asalt de persoanele afectate de viroze.
Aproape 1500 de persoane au cerut sprijinul medicilor în săptămâna Crăciunului. Pacienții diagnosticați cu gripă provin din zona de sud a județului Olt. Printre aceștia, și doi minori.
De la mijlocul lunii decembrie, săptămânal, în județul Olt sunt confirmate cu gripă 4-5 persoane, iar, în medie, 500 sunt diagnosticate cu pneumonii.