Un părinte din localitatea doljeană Celaru acuză conducerea școlii pentru arsurile pe care le-a dobândit copilul său în timpul orei de sport. Acesta a călcat într-o groapă improvizată de gunoi aflată în imediata apropiere a terenului de sport în care era jar de la focul făcut cu o zi înainte. Băiatul a primit de la medicii legiști certificat de îngrijiri medicale pentru o perioadă de 16 zile. Inspectoratul Școlar Dolj s-a autosesizat în acest caz și a desemnat o comisie să cerceteze ce s-a întâmplat și măsurile care trebuiesc luate.
Incidentul a avut loc în ziua de 11 octombrie, după prânz, în timpul orei de sport. Băiatul povestește cum, împreună cu colegii și sub supravegherea profesorului de sport, jucau fotbal când mingea a ieșit în afara terenului și s-a oprit la groapa de gunoi.
Tatăl băiatului a fost anunțat de medic să se prezinte la cabinet deoarece băiatul are o problemă.
Acuzat că ar fi stat pe telefon în loc să supravegheze copiii, profesorul de sport spune că a folosit telefonul pentru a cronometra reprizele de joc și că a sărit imediat să îl ajute pe copil pe care l-a dus la cabinetul medical și i-a cumpărat un spray de arsuri.
Tatăl băiatului a făcut plângere la poliție și e dispus să meargă în instanță. Medicul legist a constatat arsurile la nivelul ambelor picioare și a recomandat 15-16 zile de îngrijiri medicale. Conducerea școlii spune că există un consemn clar ca să nu se facă focul în curtea școlii.
Inspectoratul Școlar Județean Dolj a constituit o comisie pentru a cerceta ceea ce s-a întâmplat la Celaru.
Conducerea școlii regretă cele întâmplate și speră ca administrația publică locală să găsească soluții pentru construirea unui teren de sport.