24 de migranți au fost descoperiți de polițiștii de frontieră, la Calafat. Aceștia nu aveau documentele necesare pentru a călători în Spațiul Schengen și au încercat să intre ilegal în România. Migranții, împreună cu șoferul microbuzului în care au fost descoperiți mare parte dintre ei, au fost predați autorităților bulgare, pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii de frontieră de la Calafat, ajutați de colegii lor bulgari, au descoperit 17 dintre migranți într-un microbuz condus de un cetățean moldovean. Ei erau ascunși în compartimentul de marfă. Paisprezece dintre ei au declarat că sunt cetățeni din Maroc, iar trei din Egipt, Palestina și Tunisia. Niciuna dintre persoane nu avea documentele necesare pentru a călători în spațiul Schengen. Ulterior, oamenii legii au mai descoperit alți sapte bărbați, de origine marocană, care, de asemenea, au intrat ilegal pe teritoriul României. Toți cei 24 de migranți, alături de șoferul microbuzului, se află acum în custodia Poliției de Frontieră Bulgară, care va stabili ce măsuri legale va lua față de aceștia.
















