Universitatea Craiova are prima şansă în dubla confruntare cu albanezii de la KF Laci. Meciul contează pentru turul doi preliminar din Conference League. Antrenorul oltenilor , Marinos Ouzounidis, consideră că elevii săi au prima şansă, cu condiţia ca alb-albaştrii să dicteze ritmul jocului. Meciul se joacă în această seară de la ora 20.00.
MARINOS OUZOUNIDIS – antrenor Universitatea Craiova
,,E normal să fim favoriți, dar trebuie să demonstrăm asta pe teren. Trebuie să fim concentrați, să nu cedăm în niciun moment și să ne facem treaba așa cum am stabilit. Dacă vom considera că avem un meci banal, se complică lucrurile. Am văzut ultimele lor meciuri, știm cum joacă. Ei au un stil ofensiv, dar noi trebuie să dăm tonul meciului, să controlăm jocul și să punem presiune pe ei. Totodată, mă aștept să nu fie la fel de ofensivi cu noi așa cum au fost cu Podgorica, în turul precedent. În Europa nu ai multe șanse, așa cum este în campionat. Aici ai greșit, ești terminat, ai pierdut calificarea, pe când în campionat poți recupera pe parcurs“
ANTOINE CONTE – fotbalist Universitatea Craiova
,,Am venit aici să facem un meci bun, să câștigăm. Dacă ne facem treaba și respectăm ceea ce am învățat la antrenamente, nu vom avea probleme. Pentru mine nu este un meci ușor deloc, dar am încredere că putem trece mai departe în competiție. Indiferent de stilul lor de joc, noi trebuie să ne facem treaba“