Dacia își plătește angajații pentru a pleca voluntar. Conducerea de la Mioveni a transmis că inițiază un program avantajos de încetare a contractelor de muncă prin acordul părţilor și se dorșste, cităm “ameliorarea performanţei companiei”.
Salariații de la Dacia care doresc de bunavoie incetarea contractului de munca, vor primi prime dar si plata zilelor de concediu. Primele sunt: pâna la 2 ani vechime, 16.000 de lei, 40.000 de lei intre 2 și 4 ani vechime. Cei cu o vechime intre 4 și 8 ani vechime pot primi 70.000 de lei și se poate ajunge pana 130.000 lei, cei care au peste 16 ani vechime.
In plus, anumitor salariati li se vor oferi si reduceri la achizitionarea unui autoturism din gama Dacia, Renault sau Nissan. Renault isi doreste si obtinerea unor fonduri pentru investitii in dezvoltarea maşinilor electrice. Autoritățile locale nu se tem că această decizie ar avea impact social asupra orașului.
Sumele, de până la 26.000 de euro sunt încântătoare pentru cei care se află aproape de pensionare sau care au probleme medicale, alții privesc cu scepticism decizia.
Conducerea sindicatului se așteaptă ca în urma aceste decizii să depună cerere câteva sute de oameni de la Dacia.