Un bărbat de 38 de ani, din Drobeta-Turnu-Severin a ajuns aseară la Spitalul Județean din localitate, după ce a fost înjunghiat pe o terasă. Victima a încercat să intervină în cearta dintre trei tineri și unul dintre aceștia l-a lovit cu un cuțit, după care toți trei au fugit. Polițiștii au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere și au reușit peste noapte să-l identifice pe agresor, care a fost reținut pentru 24 de ore. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu impact emoţional!
Scandalul ar fi pornit din interiorul unei case de pariuri, unde trei tineri au tulburat liniștea publică. Patronul localului a încercat să-i liniștească și ca să aplaneze conflictul, în sprijinul acestuia a intervenit și bărbatul înjunghiat. La un moment dat, unul dintre tinerii care provocaseră scandalul a scos un cuțit și l-a lovit în spate pe bărbatul care voia să-i liniștească. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin.
Victima a suferit nu doar o plagă înjunghiată ci și o fractură la omoplat, fiind operată peste noapte de medici. Pe baza imaginilor ridicate de pe camerele de supraveghere, polițiștii au reușit să-l identifice pe agresor, un bărbat de 35 de ani.
În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei, fiind acuzat de lovire și alte violențe, agresorul riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă penală.