Interes uriaș pentru bursa locurilor de muncă, organizată astăzi la Drobeta Turnu-Severin. Peste 400 de persoane, aflate în căutarea unui job au venit să vadă oferta angajatorilor, mai ales că în județ s-au anunțat disponibilizări masive în următoarele săptămâni. Au fost locuri de muncă în domenii diverse, însă nu toți cei aflați în căutarea unui job au plecat de la bursă convinși că se vor și angaja. Interes crescut și în Olt din partea celor care au venit să vadă ofertele angajatorilor. Printre cele mai căutate meserii se numără muncitorii necalificați, agenții de securitate, manipulanții de marfă și lucrătorii comerciali.
Studenți care vor un job pentru pentru experiență, tineri care au terminat liceul sau facultatea, șomeri aflați în căutarea unui serviciu, sunt printre cei care au venit astăzi la bursă locurilor de muncă organizată la Drobeta Turnu Severin. Dar nu e întotdeauna simplu, pentru că angajatorii cer experiență, iar cei tineri nu o au.
Angajatorii au adus la bursă câteva sute de locuri de muncă, în domenii diverse, de la servicii și turism, la construcții sau industrie. În județ sunt anunțate peste 670 de disponibilizări.
Și în Olt, sute de persoane au venit să vadă oferta locurilor de muncă.
Angajatorii susțin că nevoia de forță de muncă este una acută și că întâmpină greutăți în a găsi noi angajați, unii dintre luând în calcul aducerea de muncitori străini.
Prezenți la Bursa locurilor de muncă de la Slatina au fost și reprezentanii instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și MapN.
Bursa Generală a Locurilor de Muncă reprezintă o oportunitate pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau care doresc să se reorienteze profesional, facilitând întâlnirea directă între angajatori și potențiali angajați.













