Un tânăr craiovean de numai 22 de ani a devenit campion național al României la șah. Victoria a obținut-o în Craiova, unde în luna februarie au avut loc Campionatele Naționale de Seniori, Senioare și Amatori la şah clasic. Craiova a scris astfel o pagină importantă în istoria șahului românesc, odată cu titlul național câștigat de tânărul Mare Maestru David Gavrilescu.
David Gavrilescu a început să joace șah la vârsta de 5 ani și jumătate, la clubul Tinerii Maeștri din Craiova, avându-l ca antrenor pe Costică Dobra. Tânărul campion a descoperit pasiunea pentru acest sport din întâmplare. Iar dacă la început a fost doar un hobby, Ducu a ajuns jucător profesionist.
Premiile și diplomele îl onorează, dar în același timp îl fac și mai ambițios, mai ales că multe partide le dispută cu jucători de top.
David spune că din fiecare partidă de șah are ceva de învățat. Își gândește mereu mișcările, încearcă să anticipeze mutările adversarului și zilnic dedică șahului 6-8 ore.
Cei care îi sunt mereu alături și îl sprijină necondiționat sunt tatăl său și antrenorul de șah, Constantin Lupulescu, un nume sinonim cu performanța în șahul românesc. Ultima reușită a lui Ducu a fost ca o încununare a muncii și efortului din ultimii ani.
Evenimentul organizat la Craiova unde David a câștigat titlul de campion național la șah a reunit jucători de renume din țară și a demonstrat că orașul a devenit un veritabil centru de referință al șahului românesc.