Autoritățile din Olt fac eforturi pentru a reduce numărul animalelor abandonate pe domeniul public. Pe lângă strângerea acestora și ducerea lor în adăposturi, se organizează periodic, cu ajutorul unor fundații sau organizații pentru protecția animalelor, campanii de sterlizare a animalelor cu sau fără stăpân. În acest week-end, la Caracal, sute de localnici și-au sterlizat gratuit animalele, în cadrul campaniei organizată de municipalitate cu ajutorul unor medici veterinari.
Peste 100 de caracaleni și-au sterlizat în weekend animalele de companie în cadrul unei campanii organizată de administrația locală cu ajutorul unor medicilor veterinari. Proprietarii de animale recunosc că decizia nu a fost ușor de luat și apreciază inițiativa autorităților de a organiza astfel de campanii de sterilizare.
Proprietarii de animale nu au plătit niciun leu pentru sterlizarea animalelor pentru că municipalitatea a pus la dispoziția medicilor veterinar consumabilele necesare, iar aceștia au sterilizat voluntar animalele. Datorită numărului mare de solicitări, medicii au lucrat, pe parcursul celor două zile, de dimineața până seara.
Specialiștii veterinari susțin că sterlizarea animalelor cu sau fără stăpân este importantă și aduce numeroase beneficii atât pentru acestea cât și pentru societate.
Campanii de sterlizare a animalelor cu stăpâni vor avea loc în perioada următoare și la Balș și Slatina. Acestea se vor desfășura tot cu ajutorul asociațiilor pentru protecția animalelor și vor fi gratuite.