O nouă după-amiază de proteste în Mehedinți. Sindicaliști ai Cartel Alfa, cărora li s-au alăturat și pensionari au ieșit în stradă, nemulțumiți de degradarea vieții sociale din România. Ei sunt nemultumiti de majorarea prețului la carburanți și la alimente în condiţiile în care nu a crescut salariul minim pe economie sau pensiile.
Majorarea prețului la energie electrică și gaze naturale, la care se adaugă scumpirea alimentelor, au condus la o scădere a nivelului de trai în România. În Drobeta-Turnu-Severin, vârstnicii sunt cei mai afectați de această situație, iar scumpirea utilităților îi fac să privească la iarna care vine cu teama de a nu-și putea achita facturile la încălzire. Acestea sunt motivele care i-au făcut pe oameni să iasă în stradă.
Sindicaliștii de la cartel Alfa au pe listă mai multe revendicări, între care și majorarea salariului minim pe economie. Ei spun că ajustarea acestuia cu 8 % de la 1 noiembrie sau de la 1 ianuarie anul viitor, este insuficientă pentru a asigura coșul zilnic al unei familii cu venituri minime.
Reprezentanții Cartel Alfa pregătesc, pe 7 octombrie, la București, un protest de amploare, care se va desfășura chiar în fața sediului Guvernului, revendicările principale fiind cele amintite.
Alte stiri din data: 23 septembrie 2021
MERELE ROMÂNEŞTI, GUSTOASE, DAR GREU DE VÂNDUT
Avem printre cele mai gustoase fructe din lume, pentru că solul României are nutrienți aparte, care le dau savoarea și le ajută să crească fără prea […]
SPITALUL DIN CARACAL, DOAR PENTRU PACIENȚII COVID
Toți pacienții nonCovid de la Spitalul din Caracal au fost fie externați, fie transferați la spitalul din Slatina pentru continuarea schemei de tratament. Decizia a fost […]
FOTBALIȘTII SLĂTINENI AU PĂRĂSIT CUPA ROMÂNIEI
CSM Slatina a pierdut întâlnirea cu Dunărea Călărași contând pentru 16-zecimile Cupei României cu 2 la 1, în urma unui meci în care jucătorii echipei oaspete […]
ÎN OLT, MII DE ELEVI ÎNVAȚĂ ÎN ONLINE
Aproape 2.000 de elevi din școlile oltene învață, la nici zece zile de la începerea anului școlar, în sistem online, ca umare a creșterii numărului de […]
Ultimele stiri:
CASA MEMORIALĂ ANTON PANN
O casă veche de aproape trei secole din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea continuă să fie unul dintre cele mai importante repere culturale ale orașului. Este vorba […]
DEx12 CRAIOVA – PITEȘTI, BLOCAT
Drumul Expres Craiova – Pitești a fost blocat la kilometrul 105 din cauza unui accident. Două camioane încărcate cu marfă s-au ciocnit după ce șoferul unuia […]
INTERVIUL ZILEI – ACASĂ LA CREATORUL IMNULUI NAȚIONAL
Și pentru că astăzi sărbătorim Ziua Drapelului Național merită să aflăm câteva frânturi din viața și activitatea celui care a definitivat linia melodică a imnului „Deșteaptă-te, […]
PE URMELE TATĂLUI
Florian Toncea și Ariana Toncea sunt deja două nume consacrate în lumea artelor marțiale. Tatăl, fost instructor al trupelor speciale de jandarmi, a condus mulți sportivi […]
PRIMARII SUNT LIBERI
Primarii din Gorj, reținuți ieri, sunt acum liberi, dar unul dintre ei nu mai are voie să meargă la Primarie timp de două luni cât dureaza […]
SCANDAL LA PRIMĂRIA SLATINA
Scandal la primăria Slatina. Doi angajați s-au luat la bătaie în fața sediului instituției. Este vorba despre șoferul primarului municipiului și un alt șofer din cadrul […]
TVR CRAIOVA ÎȚI MULȚUMEȘTE, NICUȘOR BELETEI!
Astăzi, colegul nostru, cameramanul Nicușor Beletei, și-a încheiat oficial activitatea la studioul TVR Craiova, după o carieră dedicată imaginii și poveștilor surprinse prin obiectivul camerei. Îi […]
URMEAZĂ ZILE DE FOC
Canicula a pus stăpânire și pe sud-vestul țării, iar în următoarea perioadă ne așteaptă zile de foc. Temperaturile sunt atât de ridicate că în apartamentele fără […]
ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL
Ceremonie solemnă și momente pline de emoție la Craiova, de Ziua Drapelului Național. Sute de localnici, alături de autorități și cadre militare au participat în Piața […]
BĂRBAT STRIVIT DE UN CAP TRACTOR
Un accident grav a avut loc în localitatea Drăguțești, județul Gorj. Vă atenționăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional! Patronul unei firme […]













