Emoţii pentru absolvenţii de liceu. Astăzi a început examenul maturităţii. Prima probă a fost cea de limba și literatura română. Chiar dacă mulți nu se așteptau ca în acest an să le „pice” un text de Caragiale, elevii spun că au fost subiecte accesibile pentru cei care au învățat. În Dolj, un elev a fost eliminat. Și în Olt și Mehedinți au fost eliminați câte doi elevi pentru că au încercat să copieze.
Primele două subiecte au fost similare pentru cei de la uman și real. Diferența s-a făcut la al treilea subiect: un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate. Mulți elevi spun, însă, că subiectele nu au pus probleme celor care s-au pregătit din timp.
În Dolj, 3.475 de elevi au susținut prima probă a examenului de bacalaureat, adică 95,00 % din totalul candidaților înscriși.
Și în Olt și Mehedinți câte doi elevi au fost eliminați pentru că au încercat să copieze. Mâine elevii vor avea proba obligatorie a profilului, iar miercuri se încheie probele scrise ale bacalaureatului cu proba la alegere a profilului și a specializării. Primele rezultate vor fi afişate pe 27 iunie până la ora 12,00. Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12,00 – 18,00 în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 iulie.