Caz șocant în Mehedinți, unde un fost angajat al Penitenciarului Drobeta-Turnu-Severin, acum ieșit la pensie, este acuzat că și-a abuzat sexual copilul de numai cinci ani, în mod repetat. Individul a fost reclamat la Parchet de bunica micuțului, iar în urma cercetărilor efectuate și a probelor obținute, a fost reținut pentru 24 de ore și trimis în instanță cu propunere de arestare preventivă, numai că magistrații de la Tribunalul Mehedinți au decis să-l pună sub control judiciar pentru 60 de zile.
Cea care a observat schimbări în comportamentul micuțului a fost bunica acestuia. Ulterior, mama l-a chestionat pe cel mic, iar răspunsurile copilului au fost înregistrate și prezentate ca probe magistraților. Micuțul a fost supus unor expertize de specialitate, în urma cărora s-a stabilit abuzul sexual asupra sa.
Bărbatul a fost militar de carieră, dar în urma restructurărilor din armată, a ajuns să lucreze la Penitenciarul Drobeta-Turnu-Severin, de unde a ieșit la pensie acum doi ani și jumătate. Reprezentanții sistemului penitenciar din România susțin că în timpul serviciului, bărbatul nu ar fi avut un comportament deviant.
Abuzul sexual va lăsa urme adânci în comportamentul celui mic, spun psihologii.
rezentat cu propunere de arestare preventivă Judecătoriei Drobeta-Turnu-Severin, bărbatul a fost doar plasat sub control judiciar timp de 60 de zile. Magistrații au considerat că nu sunt împotriva sa probe care să demonstreze în mod direct abuzul sexual comis.