Șapte liceeni din Olt au reușit la această sesiune a Bacalaureatului să obțină nota maximă la cele trei probe. Trei dintre aceștia sunt absolvenți ai Colegiului Național ,,Ion Minulescu”. Sunt trei tinere care sunt obișnuite cu performanța, numărându-se printre elevii care au avut o contribuție importantă la palmaresul de medalii și diplome al prestigioasei unități de învățământ. Conducerea colegiului speră ca numărul mediilor de zece obținute la această sesiune să crească după contestații.
Rebeca, Adelina și Diana sunt fetele cu care acum Colegiul Național ,,Ion Minulescu” din Slatina se mândrește. Fetele care au reprezentat în toți anii de liceu un reper în educație au reușit performanța de a lua bacalaureatul cu media 10. În spatele acestei performanțe se ascunde, chiar dacă nu o recunosc pe deplin, foarte multe ore de studiu.
Zeci de elevi de la Minulescu care se pot lăuda cu nota maximă la una sau două note de zece la bacalaureat au făcut contestație și speră să se numere, la final, printre absolvenții care au trecut de bacalaureat cu media 10.
Primăria Slatina a anunțat că va răsplăti munca acestor elevi cu care municipiul se mândrește. Administrația locală va premia, ca și anii trecuți, toți elevii care au obținut media 10 la examenele naționale.