Sistemul de învăţământ românesc îmbină partea teroretică cu cea practică, spre deosebire de cel din Spania, iar Craiova este un oraş cu o arhitectură impresionantă şi oameni primitori, unde îşi doreşti să revii. Acestea sunt impresiile unui grup de elevi şi profesori spanioli, care se află în aceste zile într-un schimb de experienţă la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”. Au vizitat şi TVR Craiova şi a fost primul contact cu un studio de televiziune.
Un grup de zece elevi şi profesori a venit din Toledo, un oraş din nordul Spaniei, printr-un program Erasmus +, într-un schimb de experienţă la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova. Pe lângă interacţiunea cu elevii români, au vizitat şi oraşul, iar programul lor a inclus şi o vizită la TVR Craiova. Au fost curioşi să afle ce presupune munca în televiziune şi cum arată un platou de ştiri.
00.30 traducere: Această ţară m-a surprins, m-a impresionat arhitectura clădirilor, am putut descopri şi asemănări culturale, mulţi români iubesc Spania, au trăit acolo. Aici am fost foarte bine primiţi, mâncarea este delicioasă, seaman cu a noastră, este foarte variată şi calitatea produselor este foarte bună. În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ, cel din România este adaptat, de exemplu, cei care doresc să devină medici, pot opta pentru un profil care să îi ajute, cu materiile de care au nevoie, îmi place că există şi multe activităţi practice. În Spania, sistemul de învăţământ este axat pe teorie, nu mai avem timp şi de partea practică.
Anul viitor, în cadrul acestui proiect Erasmus +, şi elevii din Craiova vor merge în schimb de experienţă, în Spania, la şcoala din Toledo.
















