Cel mai mare poet al românilor a fost omagiat în aceste zile, în Mehedinți, printr-o nouă ediție a Festivalului Internațional de Literatură “Mihai Eminescu” care a ajuns la cea de 33-a ediție. Personalități de marcă ale vieții culturale din România au luat parte la manifestările care s-au desfășurat, timp de două zile, la Mănăstirea Sfânta Ana de la Orșova, dar și la Palatul Culturii din Drobeta-Turnu-Severin. În același timp prin apariții editoriale noi, atât lansări de carte cât și publicații literare, au fost marcate și Zilele Culturii Naționale.
Alte stiri din data: 14 ianuarie 2023
SEMNE ALE BULLYING-ULUI
Bullying-ul este un comportament intenționat, de intimidare, cu tentă agresivă întâlnit mai ales în rândul copiilor de vârstă școlară. Studiile arată că trei din zece copii […]
PETRECERE LA REVELIONUL ARTIŞTILOR
Petrecere de zile mari la Târgu-Jiu. Mai mulţi cântăreţi au sărbătorit cu întârziere Anul Nou. După ce un an întreg au cântat pentru alţii, seara trecută […]
MAŞINA RĂSTURNATĂ
Grav accident de circulaţie în Argeş. Două persoane au ajuns la spital după ce maşina maşina în care se aflau s-a răsturnat. Poliţiştii fac cercetări pentru […]
INTERVIUL ZILEI – CURSURI GRATUITE PENTRU PASIONAȚII DE ZBOR
Aeroclubul Teritorial „George Valentin Bibescu” din Craiova a început înscrierile pentru cursuri. Pentru candidaţii cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani neîmpliniţi, Aeroclubul oferă […]
EMINESCU, PRIETENUL COPIILOR
La împlinirea a 173 ani de la nașterea Luceafărului poeziei româneşti, dar și de Ziua Culturii Naționale, elevi şi profesori de la mai multe școli și […]
EMINESCU OMAGIAT LA „CROMATIC”
Ziua Culturii Naţionale, ziua în care îl omagiem pe Mihai Eminescu, a fost marcată și la Galeriile „Cromatic”, din Craiova, prin două expoziţii: „Eminesciana“ și „Eminesciana […]
DN 67 AFECTAT DE O ALUNECARE DE TEREN
Trafic îngreunat pe Drumul Național 67, care face legătura între Râmnicu Vâlcea si Târgu Jiu, din cauza unei alunecări de teren. Zidul de sprijin al șoselei […]
AMENZI PENTRU ȘOFERII DE MICROBUZE
A fost razie în trafic în Gorj. Vizați de controale au fost conducătorii de autobuze şi microbuze. Polițiștii rutieri au tras pe dreapta peste 200 de […]
Ultimele stiri:
ACUZAŢI DE FURT CALIFICAT
Au ajuns în arest după ce ar fi furat 65.000 de euro. Este vorba despre doi bărbați și două femei, care sunt acuzaţi de furt calificat. […]
FESTIVAL INTERNAȚIONAL DE TEATRU
Festivalul Internațional de Teatru „Elvira Godeanu” și-a deschis porțile la Târgu Jiu și a transformat municipiul în capitala culturală a regiunii. Prima seară a festivalului s-a […]
GALA SPORTULUI ȘCOLAR DOLJEAN
Performanța în sport este recunoscută și recompensată în Dolj. Cei mai buni 32 de elevi sportivi și 17 antrenori au fost premiați astăzi în cadrul Galei […]
ÎNCĂ O TRAGEDIE LA CEO
O nouă tragedie lovește Complexul Energetic Oltenia. Un angajat al companiei și-a pierdut viața astăzi, în urma unui grav accident de muncă petrecut în perimetrul Carierei […]
INCIDENT ÎN SEDIUL PRIMĂRIEI SLATINA
Incident grav în sediul Primăriei Municipiului Slatina. O femeie din județul Vâlcea a lovit o angajată a instituției, care lucrează ca agent de pază, a provocat […]
INTERVIUL ZILEI – LECTURA ÎN ERA DIGITALĂ
În era digitală, când informaţia este la un click distanţă, provocarea bibliotecilor de a atrage cititorii este din ce în ce mai dificilă. Soluţia găsită de […]
INUNDAȚII ÎN DRĂGĂNEȘTI-OLT
Vremea rea a creat probleme în județul Olt. În urma precipitațiilor abundente și a apei provenite din scurgerile de pe versanți, au fost afectate mai multe […]
LOCOMOTIVE MODERNIZATE PRIN PNRR
19 locomotive electrice au fost modernizate cu fonduri europene prin programul PNRR. Contractul, cu o valoare de peste 91 de milioane de euro, a fost câştigat […]
OFSD DOLJ ȘI-A ALES CONDUCEREA
Alexandra Presură a fost realeasă la conducerea Organizației de Femei Social Democrate Dolj. Alegerile au avut loc în cadrul conferintei județene a organizației. La eveniment au […]
PANICĂ ÎN PĂDURE
O femeie de 31 de ani din Argeș a trăit momente de panică după ce s-a întâlnit cu un urs într-o pădure din apropierea municipiului Câmpulung […]

















