Vești bune pentru șoferii care tranzitează Valea Oltului. Până la sfârșitul acestui an s-ar putea semna și contractul de proiectare și execuție pentru lotul 2 din autostrada Pitești-Sibiu, respectiv pentru tronsonul Boița-Cornetu.
Anunțul cu privire la semnarea contractului de proiectare și execuție pentru lotul 2 al autostrăzii Sibiu -Pitești a fost făcut chiar de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu președintele Consiliului Județean Vâlcea. Conform fișei tehnice, acest tronson din autostradă are o lungime de 30 de kilometri, iar perioada de proiectare și execuție a lucrărilor este de 88 de luni.
În luna noiembrie a acestui an a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 4 al Autostrăzii A 1 Sibiu – Piteşti, între Curtea de Argeș și Tigveni.