Un incendiu de proporții a izbucnit ieri în sudul județului Dolj. Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o arie mare de vegetație uscată în zona localităților Gângiova, Comoșteni, Gighera și Zăval. Din fericire, nu au existat victime, însă pagubele au fost însemnate.
Vântul a bătut cu putere în tot județul Dolj, astfel că incendiul de vegetație s-a propagat rapid dinspre câmp către zonele locuite. Șase gospodării au fost afectate de incendiu, iar patru persoane au primit asistență medicală de urgență la locul intervenției. Pentru o mai bună monitorizare a acestora, au fost transportate la spitalul din Dăbuleni. O altă persoană care suferea de hipertensiune a fost adusă la spitalul Nr.1 din Craiova. Cel mai afectat a fost satul Zăval, după ce flăcările s-au extins la 12 gospodării. Au ars patru case, în suprafață totală de 410 mp, 11 anexe gospodărești, 11 tone de cereale, 18 tone lemne de foc si alte bunuri. De asemenea, în incendiu au ars 5 porci și 50 de păsări. Pentru că flăcările s-au manifestat pe o suprafață foarte mare, pompierii au intervenit cu 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadul ISU Dolj, 2 autospeciale de lucru din cadrul Detașamentului de Pompieri Caracal și 2 autospeciale de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.