S-a instalat panica astăzi în jurul prânzului la Aeroportul Internațional din Craiova. Un incendiu a izbucnit pe șantierul noului terminal și a generat degajări mari de fum. Autoritățile au intervenit repede, astfel că s-au înregistrat doar pagube materiale. Autoritățile urmează să stabilească sursa flăcărilor.
Flăcările au izbucnit aproape de ora pranzului în aripa de est a noului terminal. Până la sosirea pompierilor pe șantier au fost trimise în primă fază autospecialele care aparțin aeroportului. Pasagerii unei curse aeriene care venea de la Roma au rămas în aeronava până când flăcările au fost sub controlul pompierilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgeanță Oltenia a trimis mai multe autospeciale la fața locului.
Constructorul care se ocupă de lucrări a emis astăzi un comunicat în care susține că flăcările au pornit de la o bucată de polistiren aprinsă, iar incendiul nu a afectat structura clădirii. Valoarea proiectului de extindere si modernizare a aeroportului din Craiova este de peste 100 de milioane de euro. Termenul de finalizare a proiectului ce se întinde pe 32000 de metri pătrați este luna septembrie a acestui an.