CSM Slatina a pierdut întâlnirea cu Dunărea Brăila, contând pentru etapa a XVI-a a Ligii Florilor. Scor 25-28. Jocul din prima repriză a fost controlat de echipa gazdă, sportivele antrenate de Victorina Bora intrând la vestiar cu un avantaj de trei goluri. Brăilencele au dominat jocul în partea a doua a întâlnirii cu CSM și au reușit să-și adjudece cele trei puncte puse în joc.
Alte stiri din data: 9 februarie 2020
STATISTICI ALARMANTE
Tineri care urcă la volan sub efectul drogurilor sau ridicaţi de pe stradă de oamenii legii, pentru că au tulburat liniştea publică. Copii ajunşi la Spitalul […]
DUMBRAVA COLORATĂ DIN GORJ
Un loc de poveste pot descoperi turiștii care ajung, în această perioadă, în județul Gorj. Un artist plastic a transformat o pădure într-un adevărat colț de […]
CULTURI SALVATE DE PRECIPITAȚII
Precipitațiile din ultimele zile în județul Olt , deși puține cantitativ, ajută culturile de cereale păioase să se dezvolte. Specialiștii susțin că în lipsa acestor precipitații […]
SEZON DE VIROZE
Ne aflăm în plin sezon de viroze, iar Doljul nu face excepție. Cei mai expuși sunt copiii dar și vârstnicii. Numarul pacienților diagnosticați cu viroze a […]
30 NOI NUME ÎN TEATRUL ROMÂNESC
La sfârșitul anului trecut s-au împlinit trei decenii de libertate. 30 de ani în care regizori și scenariști români au preluat ștafeta de la deja consacrații […]
Ultimele stiri:
A ÎNCEPUT CAMPANIA AGRICOLĂ
Vremea capricioasă din această primăvară a dat peste cap planurile fermierilor. Pentru a recupera timpul pierdut datorat episoadelor de vreme rea, ei au profitat de zilele […]
BEBELUȘ MORT ÎN SPITAL
O fetiță de 3 luni a murit la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj au fost sesizați, ieri, prin plângere […]
DE LA MASĂ, LA SPITAL
Sute de gorjeni au ajuns la spital după ce au mâncat și băut prea mult de Paște. Oamenii au uitat de recomandările medicilor și s-au înfruptat […]
INCENDIU DEVASTATOR
Mai multe anexe si zeci de animale au ars seara trecută într-o gospodărie din comuna vâlceană Drăgoești într-un incendiu de proporții. Pompieri militari din Vâlcea și […]
INCENDIUL DIN ARGEȘ A FOST STINS
Incendiul izbucnit la Cetățeni, în Argeș, a fost stins. După cinci zile zile, timp în care s-a acționat din pădure și din aer, cu elicopterele, ultimul […]
INTERVIUL ZILEI – SFÂNTUL GHEORGHE
Astăzi, credincioşii, ortodocși si catolici deopotrivă, îl cinstesc pe unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi creştini- Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. El este şi […]
MOAȘTELE SFÂNTULUI GHEORGHE, LA CRAIOVA
Moment important pentru Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din Craiova. Cu ocazia hramului bisericii, un fragment din Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mc. Gheorghe a fost […]
SĂRBĂTORI PASCALE FĂRĂ INCIDENTE GRAVE
Structurile de forță din Dolj au fost în alertă în perioada sărbătorilor pascale. Polițiștii au monitorizat traficul rutier și au desfășurat acțiuni preventive pentru depistarea șoferilor […]
S-A RĂSTURNAT, FATAL, CU ATV-UL
O turistă de naționalitate germană și-a pierdut viața ieri după-amiază în județul Mehedinți, după ce s-a răsturnat cu un ATV condus de soțul său. Pe un […]
MAGAZIN ÎN FLĂCĂRI
Panică noaptea trecută într-un cartier din Pitești. Un incendiu a ars violent un magazin care se afla foarte aproape de o secție de poliție și de […]