Contabila Direcției Agricole Olt a fost trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru săvârșirea a aproape 200 de fapte penale, după ce și-a însuşit aproape 400.000 lei din banii destinați fermierilor. Potrivit anchetatorilor, femeia a întocmit 36 ordine de plată pe suport de hârtie și 14 în format electronic care atestau în fals obligații de plată ale instituției către sine și către fiul său. Documentele au fost înaintate Trezoreriei Olt pentru efectuarea plăților.
Contabila șefă a Direcției Agricole Județene Olt a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor a aproape 200 de fapte de delapidare în formă continuată, fraudă informatică, fals intelectual, fals informatic și uz de fals în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 iunie 2017 – 15 decembrie 2020, inculpata, cu ocazia şi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în calitate de contabil, având atribuţii de gestionare a banilor în cadrul Direcției pentru Agricultura Județeană Olt, și-a însuşit în mod sistematic, suma totală de 388.423,33 lei din patrimoniul instituției, în interesul său şi al fiului său.
Astfel, inculpata a întocmit 50 de ordine de plată, în cuprinsul cărora a inserat date necorespunzătoare adevărului la rubrica ,,COD IBAN BENEFICIAR”, notând propriile numere de cont bancar și pe cel al fiului său, în condiţiile în care cei doi nu au desfăşurat activităţi de prestări servicii în raport cu instituţia publică şi nici nu au fost beneficiari ai vreunor programe, finanţate de Guvern.
Procurorii au decis trimiterea acesteia în judecată sub control judiciar și au dispus instituirea sechestrului asiguratoriu pe bunurile deținute de aceasta până la valoarea debitului creat instituției.