Consilieri de probaţiune din toată ţara sunt în grevă generală, urmând să amâne întâlnirile cu cei peste 100.000 de infractori care îşi ispăşesc pedepsele în libertate ori care au fost liberaţi condiţionaţi. Aceștia monitorizează infractori care au comis inclusiv omor, viol, trafic de persoane sau trafic de droguri. Care sunt nemulțumirile lor și care este specificul acestei meserii aflăm de la Veronica Beldea, consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Dolj.
Alte stiri din data: 5 mai 2023
CULTURILE DE TOMATE, AFECTATE
În solariile producătorilor de legume din Mehedinți tomatele au început să se coacă, așa că primele roșii de anul acesta vor ajunge la piață începând de […]
PENDIUC, CONDAMNAT DEFINITIV
Curtea de Apel Bucureşti a dat azi sentinţa definitivă în dosarul Publitrans. Potrivit deciziei judecătorilor, fostul primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc a fost condamnat la 4 […]
AJUTOR PENTRU CEREALE
Producătorii agricoli din sectorul cereale mai au câteva zile la dispoziție pentru a depune cererile de acordare a sprijinului financiar. Beneficiarii ajutorului acordat de Guvern sunt […]
CONSILIERII DE PROBAȚIUNE SUNT ÎN GREVĂ
Consilierii de probațiune din 33 de județe au intrat în grevă. Aceștia și-au redus activitatea la doar o treime din volumul normal. Ofițerii reclamă faptul că […]
SE CAUTĂ CONSTRUCTOR NOU PENTRU TRONSONUL 1
Construcţia primului tronson din Drumul Expres Craiova – Piteşti a fost scoasă din nou la licitaţie. Asta după ce contractul cu firma italiană care a câștigat […]
PREMIERĂ MEDICALĂ NAȚIONALĂ
Premieră la nivel național la Spitalul Județean din Pitești. Doi oameni au beneficiat de proceduri de ablație cu radiofrecvență a nodulilor tiroidieni. Medicii spun că un […]
SĂTENII AU PICHETAT PREFECTURA OLT
Zeci de locuitori ai unei comune din Olt au pichetat astăzi Prefectura. Oamenii sunt nemulțumiți că în loc de 5 minute cât le lua să treacă […]
ARESTAT PENTRU AGRESAREA POLIȚIȘTILOR
Un bărbat din comuna Murgași a ajuns în arest în urma unei dispute cu vecinii. Pentru că se afla într-un conflict cu vecinii aceștia au solicitat […]
Ultimele stiri:
CLUB DE ROBOTICĂ DIN VÂLCEA – PE PODIUM
Echipa de robotică a Clubului Copiilor din Râmnicu Vâlcea va reprezenta anul acesta România la faza internațională a concursului First Lego League Challenge, care se va […]
CRAIOVA PIERDE TEREN
Universitatea Craiova a trecut pe locul doi în Super Liga la fotbal, după ce Rapid a învins-o Dinamo cu scorul de 3-2. Pe olteni îi așteaptă […]
INTERVIUL ZILEI – SIMULAREA NAŢIONALĂ
În judeţul Dolj peste 87% din elevii de clasa a opta au susţinut astăzi simularea naţională la limba şi literatura română. Cum a decurs examenul de […]
LUMEA POVEŞTILOR LA TÂRGUL DE PAŞTE
Târgul de Paște de la Craiova își deschide porțile anul acesta pe 3 aprilie și se va închide pe 3 mai. Tema acestei ediţii este „Fairy […]
MII DE APARTAMENTE FĂRĂ CĂLDURĂ, ÎN SEVERIN
Temperaturile scad în următoarele zile, dar orașul Drobeta Turnu Severin a rămas, începând din această noapte, fără căldură. Societatea de termoficare a încetat furnizarea, pe motiv […]
RAZII ÎN NOAPTE ÎN ARGEȘ
Au fost zeci de acțiuni ale polițiștilor din județul Argeș în weekendul care s-a încheiat. Vizați au fost, în principal, șoferii care s-au drogat sau au […]
SIMULAREA LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ÎN DOLJ
Elevii de clasa a opta au susţinut astăzi simularea la limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2026. Testarea a început la ora nouă şi […]
TEMERI DIN CAUZA CREȘTERII PREȚULUI MOTORINEI
Creșterea prețului la carburanți îi îngrijorează și pe șoferi și pe agricultori. La Drobeta Turnu Severin, unii conducători auto au stat la coadă ca să alimenteze […]
INTERVIUL ZILEI – “FAPTELE BUNE SUNT LUMINĂ”
În Postul Paștelui, o faptă bună poate deveni lumină în viața unei familii cu posibilități materiale precare. Campania “Faptele bune sunt Lumină”, organizată de Asociația Vasiliada, […]
ULTIMA ZI A TÂRGULUI DE CARTE GAUDEAMUS CRAIOVA
Târgul de Carte Gaudeamus din Craiova și-a închis, astăzi, porțile. Cea de-a 24-a ediție a avut loc între 11 și 15 martie, în foaierul Teatrului Național […]

















