Școlile de vară pentru copii sunt din ce în ce mai populare. Fie că învață limbi străine, se joacă, socializează sau fac sport, părinții caută să le umple vacanța copiilor cu activități educative care să îi dezvolte. O școală de vară organizată de o craioveancă le propune copiilor să învețe engleza în joacă.
Povești, cântece și jocuri în engleză răsună toată ziua din grădina școlii de vară organizate la Craiova de o profesoară de limba engleză. Copii se distrează, socializează și învață cuvinte și expresii noi.
Copiii învață limbi străine mult mai repede la vârste fragede, iar cursurile prin joacă sunt cele mai eficiente.
Copiii au și alte activități la școala de vară, iar mulți dintre ei preferă să joace șah.
În fiecare an, la școala de vară sunt înscriși copii care vin în vacanță în România cu părinții lor care lucrează în Franța, Spania, Italia sau Statele Unite. Pe lângă cursurile de engleză, părinții profit de timpul pentrecut în țară și vor ca cei mici să socializeze cât mai mult și în limba română.