Echipa feminină de handbal, SCM U Craiova, va debuta joi în returul campionatului. Oltencele vor juca în Polivalenta din Bănie împotriva formației Gloria Bistrița, iar confruntarea se anunță una extrem de dificilă, pentru că echipa pregătită de Bogdan Burcea se confruntă cu mai multe accidentări.
Antrenorul Craiovei, Bogdan Burcea, le-a transmis suporterilor mai multe veşti proaste înainte de primul meci oficial din 2022. Ana Maria Ţicu s-a accidentat grav şi va lipsi tot sezonul, în timp ce Cristina Zamfir, Ţăcălie şi Adespii sunt accidentate și ele și nu vor putea evolua în partida contra Bistriței.
Înaintea primului joc oficial din 2022, SCM Craiova se află pe poziţia a 10-a în clasamentul Ligii Florilor, cu 11 puncte, în timp ce Bistriţa este cu doar un loc mai în faţă, cu 13 puncte. În cazul succesului, oltencele vor face rocada cu adversarele din această rundă
Meciul dintre SCM U Craiova și Gloria Bistrița se va disputa joi de la ora 16.00 în Bănie și va fi trasmis pe TVR 2.
Alte stiri din data: 5 ianuarie 2022
ISU VÂLCEA, DOTĂRI DE SUTE DE MII DE LEI
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea va fi dotat anul acesta cu sonare pentru căutarea persoanelor dispărute în apă, mai multe camere cu termoviziune, dar și alte […]
CENTRE DE VACCINARE, APROAPE GOALE DE SĂRBĂTORI
Interesul pentru vaccinarea anti-COVID a atins cel mai scăzut nivel în Vâlcea, de sărbători. Puţin peste o mie de persoane s-au vaccinat în întreg judeţul în […]
LA COADĂ PENTRU PLATA TAXELOR
Peste o mie de targujieni au plătit taxele si impozitele locale în doar două zile. Deja, încasările sunt mai mari faţă de anii trecuti. Cei mai […]
SENATOR DE TELEORMAN TRIMIS ÎN JUDECATĂ
Președintele PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, a fost trimis în judecată de procurorii Anticorupție, în dosarul angajărilor la Serviciul de Ambulanță Teleorman. Senatorul este acuzat de comiterea […]
INTERVIUL ZILEI CU inspector CLAUDIU MUMULICĂ – şef birou Poliţia Animalelor Dolj
În urmă cu un an se înfiinţa Poliţia Animalelor, o structură în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Mult aşteptat de iubitorii de animale, acest serviciu prevede printre […]
SE CAUTĂ REZERVIŞTI VOLUNTARI
Ministerul Apărării Naţionale a început o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari. În acest an sunt disponibile 444 de locuri în unităţi militare din 15 […]
SPORT ȘI DIETĂ, DUPĂ MESE COPIOASE
Sărbătorile de iarnă au venit cu mese copioase, iar acum cei mai mulți dintre noi resimt kilogramele în plus, mai ales dacă excesele alimentare au fost […]
Ultimele stiri:
CERCETAȚI PENTRU FURT DE CUPRU
O grupare suspectată de furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe țări europene, a intrat în vizorul anchetatorilor. Polițiștii […]
CIRCULAŢIE BLOCATĂ PE VALEA OLTULUI
Doi șoferi de tir au fost răniți în această dimineață pe Valea Oltului, după cu tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina pe contrasens […]
SE ANTRENEAZĂ PENTRU CATASTROFE
O dronă de mari dimensiuni a căzut în munții din județul Argeș. Explozia a provocat un crater de 4 metri adâncime și un incendiu foarte puternic […]
INTERVIUL ZILEI – EVENIMENT ȘTIINȚIFIC ȘI EDUCAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este în plină desfășurare cea de-a XXVIII-a ediție a Congresului medical internațional al studenţilor medicinişti. Este un eveniment […]
A DOUA EDIȚIE CRAIOVA HACKATHON
Timp de trei zile, tehnologia și creativitatea se întâlnesc la Craiova, unde studenți, programatori și designeri sunt provocați să transforme ideile în soluții concrete. Cea de-a […]
ȘAPTE ZILE, ȘAPTE COMUNITĂȚI
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a găzduit, în prezența unui public numeros și divers, conferința de lansare a unei inițiative educaționale ce aparține […]
RAZIE DE AMPLOARE PE VALEA OLTULUI
Razie de amploare pe Drumul Național 7, sectorul care tranzitează Vâlcea! DN7 este una dintre cele mai circulate artere rutiere din țară, dar și una cu […]
INTERVIUL ZILEI – DOLJUL, DEZVOLTAT CU FONDURI EUROPENE
29 de proiecte cu finanţare nerambursabilă, cu o valoare de aproximativ 320 de milioane de euro, investiţii în infrastructură aeriană şi rutieră, dar şi în educaţie, […]
CONGRES MEDICAL INTERNAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova găzduiește, în aceste zile, un congres medical cu participare internațională. Peste 600 de invitați sunt prezenți la cea de-a […]
PRIMA VICTORIE ÎN EUROPA CUP
SCMU Craiova a obținut prima victorie în FIBA Europa Cup. Oltenii i-au învins în Polivalenta din Bănie pe bulgarii de la Rilski Sportist cu scorul de […]
















