Inundațiile catastrofale din Galați și Vaslui au afectat aproximativ 20000 de oameni. România nu a rămas indiferentă la această tragedie, iar în toată țara s-au organizat colecte de ajutoare. Tone de alimente și produse de igienă au fost strânse de bisericile din Dolj și Gorj și trimise cu tirul la Galați.
Un nou transport cu ajutoare pentru sinistrații din Galați a plecat astăzi de la parohia „Sfântul Ierarh Calinic“ din Craiova. Donațiile au fost colectate de la enoriași din Dolj și Gorj, într-o acțiune coordonată de asociația Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei. Oamenii au donat cu precădere alimente si produse de igienă.
Preoții care s-au implicat în această misiune spun că mobilizarea și altruismul societății în astfel de momente sunt deosebit de importante.
Donațiile trimise în această seară de la Craiova vor fi împărțite începând de mâine dimineață în parohiile din zonele inundate. În urmă cu câteva zile, Ministerul Muncii a anunțat ajutoare de urgență suplimentare pentru populația afectată de inundațiile de luna trecută. Sprijinul, în valoare de câte 15.000 lei, va fi distribuit prin Poșta Română celor aproximativ 6.000 de familii și persoane singure care au suferit pagube.