Sfârșit cumplit pentru un bărbat de 54 de ani care lucra la reconstrucția unui drum forestier din zona stațiunii Călimănești. Acesta a murit sub un mal de pământ care s-a prăbușit peste el.
Evenimentul a avut loc în zona cunoscută sub denumirea de “Rostea” din orașul Călimănești, unde se face exploatare forestieră. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Râmnicu Vâlcea, cu autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare ușoară, precum și cu o ambulanță cu medic și cu salvamontiștii din zonă, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat. Acesta fusese scos de către colegi de sub malul de pământ, însă fără semne vitale. Cazul a fost preluat de polițiști și inspectorii de muncă din Vâlcea, care fac acum verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul muncitorului.