„Muzeul Cărții și Exilului Românesc” a primit avizul de înființare. Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a acordat avizul prealabil de înființare. Acesta urmează să funcţioneze, din toamna acestui an, în Casa Dianu. Clădirea, intrată în patrimoniul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” în anul 2016, este un monument istoric impunător al Craiovei şi va găzdui din această toamnă, în mod oficial, „Muzeul Cărții și Exilului Românesc”.
Povestea înființării acestui muzeu a început în toamna anului 2013, când Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” anunța perfectarea a două proiecte de mare importanță. Academicienii Dan Berindei și Dinu C. Giurescu hotărau trimiterea bibliotecilor personale, formate din mii de cărți, documente și volume inedite, piese de mobilier și tablouri la Craiova, la Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman ”. Rând pe rând şi alte colecții au ajuns la bibliotecă. În luna februarie 2016, în urma unei întrevederi dintre managerul Bibliotecii Județene şi academicianul Basarab Nicolescu s-a născut ideea înființarii unui muzeu al exilului.
Din patrimoniul viitorului Muzeu fac parte fonduri de documente și colecții personale ale acad. Dinu C Giurescu, istoricului Dan Berindei, acad. Basarab Nicolescu, dar şi ai scriitorilor Mircea Eliade, Leonid Mămăligă, Vintilă Horia, Cicerone Poghirc, Andrei Codrescu, Cezar Vasiliu, Ion Deaconescu, dar şi colecţii ale unor regizori, artiști plastici care, deși în plecați în exil, au continuat să trăiască și să simtă românește.
Pentru sediul noului muzeu a fost aleasă Casa Dianu, monument de arhitectură construit la începutul secolului XX. Proiectul a fost realizat prin finanțarea de aproximativ 5 milioane de euro obținută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, de Consiliul Județean Dolj, în calitate de beneficiar.