Proteste au fost astăzi și în județele Gorj și Vâlcea, la Finanțele Publice și la Tribunal. Grefierii si funcționarii ANAF au oprit activitatea temporar, ca prim semnal pentru guvernanți într-un demers ce se va întinde pe câteva zile. Angajații statului se plâng că noua lege a salarizarii le taie din salarii chiar și câteva mii de lei.
În Gorj, primii care au declanșat protestul sunt grefierii. Timp de patru ore activitatea cu publicul a fost redusa la jumatate, iar joi vor bloca activitatea complet.
La Finanțe, taierile vor fi si mai dure. Sindicalistii spun că joi va fi o zi fara activitate.
Și la Râmnicu Vâlcea, zeci de angajații ai ANAF au declanșat un protest spontan în fața sediului Trezoreriei, din cauza nemulțumirilor privind proiectul legii salarizării unitare, dar și de posibila desființare a unităților fiscale teritoriale. Salariații spun că proiectu legii salarizării îi nedreptățește în special pe angajații din teritoriu, iar dacă se va aplica în forma actuală va duce la un val de pensionări din sistem.
Liderul sindicaliștilor, care au declanșat deja propriile acțiuni, cer o poziționare mai bună în grila salarizării, care să reflecte complexitatea muncii angajaților din finanțe, dar și o introducere a unei categorii diferite pentru acest domeniu.
Mâine, 3 iunie, ar urma să aibă loc discuții la Ministerul Muncii pe tema legii salarizării din sectorul public, discuții la care vor participa reprezentanți ai sindicatelor din administrație.














