Cel mai scăzut nivel al Dunării din ultimii 70 ani face imposibilă irigarea culturilor în Dolj, Olt și Teleorman. Unul dintre cele mai mari sisteme de irigații din țară: Sadova – Corabia a devenit nefuncțional pentru că apa din fluviu nu mai ajunge, prin cădere, să alimenteze pompele care duc apă în sistem. Veștile nu sunt bune cel puțin pentru încă o săptămână. Nivelul Dunării va continua să scadă.
Aşa arată Dunărea în dreptul localităţii Dăbuleni. De obicei apa ajunge până la rădacina acestor copaci. Doar în ultima zi, cota fluviului a scăzut cu 7 centimetri. Asta a făcut ca în priza de legătură dintre Dunăre și canalul C zero care alimentează întreg sistemul de irigații, apa să nu aibă mai mult de doi metri. Insuficient pentru alimentarea prin cădere a canalului și pornirea pompelor care să ducă apa în sistem.
Apa ar mai fi în canale însă doar pentru câteva zile şi doar pentru animale. În următoarea săptămână nivelul Dunării va scădea și mai mult.
La Stațiunea de Cercetare din Dăbuleni îngrijorarea este atât de mare încât au fost înştiinţate auroritățile.
Abia dupa ce această comisie se va întruni se poate stabili și suprafața calamitată din județ. La nivel național, peste 116.000 de hectare sunt afectate de lipsa apei, potrivit Ministerului Agriculturii care a centralizat datele din 20 de judete. Doljul nu este deocamdată în această centralizare.