Mai multe zboruri vor fi operaționale în acest an de pe Aeroportul Internațional din Craiova. Autoritățile au anunțat astăzi că aeroportul va avea un nou operator, dar şi o nouă destinaţie către care se va putea zbura de două ori pe săptămână. Este vorba de o cursă regulată spre Forli, Italia.
La Craiova a venit compania greacă Lumiwings, care va opera curse către Forli, Italia. Oraşul este situat în partea de nord a țării, în regiunea Emilia-Romagna, iar de aici se poate ajunge uşor la Ravenna, Rimini, Bologna şi chiar Florenţa. Zborurile urmau să înceapă din 23 aprilie, dar pentru că Italia este în lockdown din cauza pandemiei de coronavirus, primele curse au fost amânate pentru data de 4 iunie.
Compania va opera de la Craiova două zboruri pe săptămână, lunea şi vinerea, Forli – Craiova – Forli. Tarifele pornesc de la 45 de
Reprezentanții companiei au anunţat şi o promoţie. Pasagerii îşi pot lua cu ei animalul de companie pentru doar un euro în plus.