Un sat mic, aflat la mai puţin de 40 de kilometri de Orşova, dar izolat în munţi, cu Dunărea lăsată în spate, e sufletul unei comunităţi […]
Stiri
ÎNTÂLNIRE CU ROMÂNUL CARE A CUCERIT EVERESTUL
Cunoscutul alpinist român David Neacșu, cel care a condus prima expediție românească de pe Everest, a fost weekendul acesta la Vâlcea pentru a împărtăși din incredibilele […]
INTERVIUL ZILEI – LUNEA MARE
Credincioșii ortodocși au intrat astăzi în ultima săptămână din Postul Paștelui, o perioadă cu semnificații importante. În Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, fiecare zi marchează evenimentele […]
LUPTĂ PENTRU LOCUL DOI
Universitatea Craiova continuă lupta pentru locul doi în clasamentul Superligii. Jucătorii alb-albaștri vor juca în aaceastă seară, în deplasare, în Giulești. După 6 etape jucate, ”Leii […]
PRIMII MIEI AU AJUNS ÎN TÂRG LA SEVERIN
Târgul de sacrificare a mieilor pentru Paște a fost deschis, astăzi, în jurul prânzului, la Drobeta Turnu-Severin, după câteva ore de întârziere. Reprezentanții Direcției Sanitare-Veterinare au […]
PRINS ÎN FLAGRANT CÂND FURA DIN MAȘINI
Un tânăr din Argeș a fost prins de polițiști, în flagrant, în timp ce fura dintr-un autoturism. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal și l-au reținut […]
PROIECTUL “REGARD”, LA FINAL
Proiectul european REGARD a ajuns la final, iar astăzi, reprezentanții celor trei țări participante s-au întâlnit pentru a trage concluzii. Este un proiect care s-a desfășurat […]
TRILOGIA MEMORIEI
Scrisă de dramaturgul norvegian Arne Lygre și tradusă în limba română de Carmen Vioreanu, piesa „Trilogia memoriei” a fost găzduită ieri, în premieră absolută pe o […]
CANDIDAȚII PSD ȘI-AU DEPUS CANDIDATURA
Primarul Slatinei, Emil Moţ şi echipa sa de consilieri şi-au depus astăzi candidaturile pentru un nou mandat. Pentru alegerile din 9 iunie și-au depus candidaturile și […]
INTERVIUL ZILEI – REZULTATELE SIMULĂRILOR JUDEȚENE
S-au centralizat rezultatele la simulările județene pentru evaluarea națională și bacalaureat. Elevii doljeni au înregistrat rezultate mai bune față de simularea națională de la mijlocul lunii […]
LUPTĂ STRÂNSĂ PENTRU EUROPA
Universitatea Craiova a pierdut primul meci cu Gâlcă pe banca tehnică. Noul antrenor a fost învins de CFR Cluj, scor 0-1, la prima partidă pe care […]
DE LA KRATOVO LA BĂILEȘTI
Asociația Macedonenilor din România a organizat la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, în prezența unui public numeros, multietnic, lansarea cărții „De la Kratovo […]
LANSAREA FILMULUI ”OURS”
Cinematograful “Patria” din Craiova a găzduit aseară lansarea unui film inedit în peisajul cinematografic românesc. Este vorba de o producție manifest împotriva cruzimii față de animale, […]
DIRECTORUL DIRECȚIEI ENERGIE AL CEO, REȚINUT
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Cătălin-Liviu Stănculescu, directorul Direcției Energie din Complexul Energetic […]
UN COPIL ROMÂN AR FI FOST VÂNDUT ÎN GERMANIA
Caz șocant in Gorj. Un copil ar fi fost vândut de părinți unui cetățean german, iar autoritățile române încerca să afle cum a fost posibil ca […]
AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA SPITALUL REGIONAL CRAIOVA
Astăzi, s-a dat startul lucrărilor de construire a Spitalului Regional de Urgență Craiova, un moment mult așteptat în Oltenia. Va fi un complex uriaș de clădiri. […]
FAMILIA REGALĂ ÎN VIZITĂ ÎN NORDUL JUDEȚULUI MEHEDINȚI
În cele trei zile ale vizitei în Mehedinți, reprezentanții Familiei Regale au fost prezenți și în nordul județului. Mai întâi s-au oprit la Ponoarele, acolo unde […]
CARAVANA „VOTEZ PENTRU SĂNĂTATE”, LA CRAIOVA
Problemele cu care se confruntă pacienții, infrastructura și și subfinanțarea sistemului de sănătate au fost dezbătute astăzi la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Întâlnirea […]
COMPETIȚIA NAȚIONALĂ DE DESCARCERARE ȘI PRIM AJUTOR
Craiova este timp de două zile gazda Competiței Naționale pentru descarcerare și acordarea de prim ajutor calificat, faza zonală. La competiție participă echipaje ISU din șase […]
AL DOILEA EXAMEN PENTRU GÂLCĂ
Universitatea Craiova şi CFR Cluj se întâlnesc în această seară, de la ora 21.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“, într-o partidă din etapa a șasea din play-off-ul […]
INTERVIUL ZILEI – PROBLEMELE SISTEMULUI DE SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA
Mai multe asociații și ong-uri care reprezintă societatea civilă organizează în această perioadă caravana „Votez pentru Sănătate”. Organizatorii acestui proiect își propun să plaseze domeniul sănătății […]
COSMIN VASILE ȘI-A DEPUS CANDIDATURA PENTRU UN NOU MANDAT
PSD Dolj și-a depus, astăzi, lista de candidați pentru Consiliul Județean Dolj. Cosmin Vasile, actualul președinte al Consiliului Județean Dolj, vrea să continue proiectele începute și […]
O NOUĂ VARIANTĂ OCOLITOARE
Târgu Jiu are o variantă ocolitoare nouă care îi va ajuta pe șoferi să scape de aglomerația din oraș. Cei mai bucuroși de faptul că un […]
“TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”
Cât de mult îți schimbă viața consumul de droguri? Ce șanse sunt să scapi din mrejele substanțelor psihoactive o dată prins în acestea. Cum se vede […]
INTERVIUL ZILEI – AMBULATORIUL DE SPECIALITATE SUBFINANȚAT
Medicii din ambulator sunt nemulțumiți, pentru că ambulatoriul de specialitate este subfinanțat și se plâng că în aceste condiții, mai multe cabinete se vor închide. Cadrele […]
ACCIDENT MORTAL PE DN 6
Grav accident de circulație în Dolj, în această după-amiază. Doi angajați de la Drumuri Naționale au fost loviți de un autotren. O femeie a murit pe […]
FCU A UITAT SĂ CÂȘTIGE
FCU Craiova n-a reușit să scoată decât un punct la Voluntari, deși a avut superioritate numerică din minutul 24. S-a terminat 0-0 și trupa pregătită de […]
FAMILIA REGALĂ PREZENTĂ ÎN MEHEDINȚI
Reprezentanții Casei Regale a României sunt prezenți în aceste zile în Mehedinți. În prima zi, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu […]
DOI PUI DE URS, LÂNGĂ CASELE OAMENILOR
Alertă în comuna Baia de Fier din Gorj. Doi pui de urs au ajuns lângă casele oamenilor chiar in centrul comunei. Imaginile au fost surprinse de […]
A PLOUAT ÎN SALA DE OPERAȚII
Situație incredibilă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. În sălile de operație a plouat atât de mult încât angajații au acoperit aparatele medicale cu […]





























