Patronul unui restaurant din Slatina a ajuns în arestul IPJ Dolj. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant vânzând droguri de mare risc în centrul Craiovei. Tot în arest a ajuns și un angajat al său, Bogdan Vasile Popa, pentru aceleași acuzații.
Slătinenii Alin Răzvan Braican și Bogdan Vasile Popa au fost prinşi, în flagrant, în urmă cu două zile, în centrul Craiovei, în timp ce încercau să vândă câteva sute de grame de cocaină. În urma flagrantului, procurorii DIICOT Craiova au făcut mai multe percheziții. Au fost verificate autoturismele celor doi, într-unul dintre acestea fiind descoperit un pistol, și descinderi la domiciliile lor şi la doua adrese din Slatina, una dintre ele fiind restaurantul deținut de Braican, local aflat în centrul municipiului. După audieri, pe numele celor doi au fost emise intâi ordonanțe de reținere. Tribunalul Dolj a admis solicitarea procurorilor DIICOT-Biroul Teritorial Craiova de arestare preventivă a celor doi pentru 30 de zile. Hotărârea nu este definitivă, ea fiind contestatăla instanța superioară.
Alte stiri din data: 30 iulie 2021
DEMOLARE AMÂNATĂ
Reprezentanţii primăriei din Drobeta-Turnu-Severin au făcut cale întoarsă din misiunea pe care o aveau. Au venit pregătiţi cu tot ce trebuie pentru a demola o construcţie […]
OPT MIGRANȚI ASCUNȘI ÎNTR-UN TIR
Un nou grup de migranți a fost descoperit de polițiștii de frontieră în Mehedinți. De această dată este vorba de opt cetățeni din Bangladesh, care nu […]
CU ARSURI LA SPITAL, DUPĂ CE A PUS FOC PE CÂMP
Un bărbat de 70 de ani din Mehedinți a ajuns la spital, cu arsuri pe 30% pe suprafața corpului. Totul s-a întâmplat în comuna Ilovița, unde […]
VREMEA CANICULARĂ CONTINUĂ
Oltenia se topeşte sub razele soarelui! Vremea caniculară continuă în aceste zile, dar şi săptămâna viitoare, avertizează meteorologii. Dacă la umbră sunt prognozate temperaturi de 40 […]
O NOUĂ RUȘINE
Universitatea Craiova a fost eliminată din Conference League de KF Laci, după 0-0 în manșa secundă pe „Oblemenco”. Săptămâna trecută, oltenii cedau în Albania cu 0-1.În […]
CĂLĂTORIE DE COȘMAR CU CFR
Trenul cu sute de pasageri, pornit de pe litoral, în care au fost și câteva zeci de copii și care a stat aproape zece ore în […]
Ultimele stiri:
CONDUCTĂ DE GAZE AVARIATĂ
Panică într-o localitate din nordul județului Argeș, după ce o conductă de gaze a fost avariată în timpul unor lucrări. Incidentul s-a petrecut în comuna Rucăr, […]
EVENIMENT DE AMPLOARE DEDICAT SALVĂRII DE VIEȚI
Municipiul Slatina găzduiește etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat. Salvatori din șase județe participă la acest eveniment, care este […]
MORT DUPĂ CE S-A RĂSTURNAT CU ATV-UL
Un bărbat de 48 de ani și-a pierdut viața, în această dimineață, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe care îl conducea, pe o stradă din […]
INTERVIUL ZILEI – TREI ZILE DEDICATE SF-ULUI, LA CRAIOVA
Craiova devine, în acest weekend, punctul de întâlnire al pasionaților de literatură și cultură science-fiction și fantasy, odată cu desfășurarea celei de-a 47-a ediții a Convenției […]
„EDUFEST UCV”
Timp de trei zile Universitatea din Craiova își prezintă oferta educațională într-un mall din oraș. Elevii de liceu, dar și ceilalți interesați de posibilitățile de studii […]
PACIENȚI SALVAȚI DE LA MOARTE LA SPITALUL DIN SLATINA
Pacienți fără șanse la viață salvați cu tratament folosit în alte boli! Un tânăr de 23 ani, grav rănit în urma unui accident rutier și o […]
SE INTERVINE PERMANENT PE TRANSALPINA
Drumul Regelui, tot mai aproape de deszăpezire. Angajații de la Drumuri Naționale intervin în fiecare zi pentru a curăța carosabilul și aproape au eliminat zăpada de […]
CONVENȚIA NAȚIONALĂ DE SCIENCE-FICTION
A 47-a Convenție Națională de Science Fiction și Fantasy, cunoscută sub numele de Romcon, se organizează la Craiova. Deschiderea oficială va avea loc mâine, la ora […]
CRAIOVA LUPTĂ PE DOUĂ FRONTURI
Universitatea Craiova joacă în această seară în semifinalele Cupei României în deplasare cu Dinamo București. Meciul se dispută în această seară de la ora 20.30. Oltenii […]
CULTURILE ARATĂ BINE, DAR AU NEVOIE DE APĂ
După o iarnă cu multe precipitații, fermierii din Mehedinți au speranțe că în această primăvară vor avea producții bune la culturile de grâu, orz și mai […]















