Planul Roșu de Intervenție a fost activat în această după-amiază, în județul Vâlcea, în urma unui accident rutier produs în localitatea Mateești, pe un drum județean. Vă atenționăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional. În coliziune au fost implicate un microbuz în care se aflau opt călători și un autoturism. În urma impactului, șapte persoane, între care și șoferii celor două autovehicule, au ajuns la spital.
Din verificările efectuate de polițiștii, se pare că o femeie de 62 de ani din comuna Alunu ar fi vinovată de producerea accidentului. Aceasta ar fi intrat cu mașina pe contrasens și a izbit frontal microbuzul care circula regulamentar.
Accidentul a mobilizat rapid un număr important de echipaje de intervenție, având în vedere numărul persoanelor implicate și posibilitatea ca mai multe dintre acestea să aibă nevoie de îngrijiri medicale, fiind activat totodată și planul roșu de intervenție.
În urma evaluării medicale realizate de echipajele de la fața locului, șapte dintre cele 11 persoane implicate în accident au fost transportate la spital. Acestea sunt conștiente și cu traumatisme ușoare.

















