Gest inexplicabil al unui tânăr poliţişt, care a şocat o comunitate întreagă, dar şi pe colegii din Inspectoratul Judeţean de Poliţie din Vâlcea! Tânărul în vârstă de 31 de ani a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa într-un mod cu totul neaşteptat pentru cei care l-au cunoscut. Acesta a fost găsit spânzurat de un stâlp, pe un deal din apropierea locuinţei lui din Călimăneşti.
Cristian avea 31 de ani şi era criminalist în cadrul Poliţiei Oraşului Călimăneşti din 2019. El a fost văzut ultima oară în viaţă duminica trecută, când şi-a anunţat familia că merge la cumpărături, în Râmnicu Vâlcea. Cum nu a mai dat niciun semn, iar luni dimineaţa nu s-a întors la serviciu, colegii poliţişti şi familia au început să-l caute prin împrejurimi. Din nefericire, fostul poliţişt a fost găsit spânzurat de un stâlp de înaltă tensiune, pe un deal la circa 300 de metri distanţă de locuinţa familiei.
Colegii de serviciu ai fostului poliţist au doar cuvinte de laudă la adresa lui Cristian. Acesta nu a lăsat să se înţeleagă niciun moment că ar avea probleme şi nimeni nu bănuia că se gândeşte să-şi pună capăt zilelor. Tânărul a fost testat psihologic ultima oară în urmă cu trei ani.
La nivelul IPJ Vâlcea a fost deschis un dosar penal şi se fac cercetări pentru ucidere din culpă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.