Poșta Română va trece printr-o nouă strategie de dezvoltare și diversificare economică, în baza unui Memorandum propus de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și aprobat de Guvernul României. Acest lucru înseamnă creşteri salariale pentru angajaţi, dotări logistice, modernizarea oficiilor poştale şi alte direcţii de dezvoltare a companiei, în care nu s-a investit de mulţi ani. Acestea sunt declaraţiile făcute astăzi la Craiova de către Directorul general al Poștei Române.
Prezent la Craiova directorul general al Poștei Române a vorbit despre principalele probleme care au îngenunchiat compania. Pentru ca lucrurile să se schimbe, este nevoie ca Poșta Română să-și modernizeze sistemul de livrări, pentru ca oamenii să nu mai aştepte timp îndelungat în faţa ghişeelor. Şi angajaţii trebuie motivaţi, iar printre schimbări sunt prevăzute majorări salariale dar şi modernizarea flotei auto.
Schimbări vor avea loc şi la Sucursala Craiova a Poştei Române, unde lucrează 2500 de angajaţi.
Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării şi Fondul Proprietatea.