Potop aseară la Drobeta-Turnu Severin, unde o ploaie torențială de aproximativ 20 de minute a transformat mai multe străzi în adevărate lacuri și pâraie. Traficul a fost paralizat pe o stradă din sudul orașului, unde un autoturism a rămas blocat în apa care depășea jumătatea de metru. Probleme au fost în mai multe zone, fiind inundate și parcarea unui supermagazin, dar și un atelier de tâmplărie.
Ploaia a debutat și cu rafale puternice de vânt, dar și cu o repriză scurtă de grindină, după care a urmat potopul. A plouat doar 20 de minute, dar problemele au apărut imediat. O stradă din sudul orașului a devenit lac și șoferii nu au mai putut circula. La un moment dat, un șofer care se aventurase în apa de peste 50 de cm a rămas blocat cu mașina și când și-a dat seama că autoturismul nu mai pornește a coborât și a împins mașina.
Într-o altă zonă a orașului, apa a inundat parcarea unui mare magazin, dar și un atelier de tâmplărie.
În urma potopului pompierii au avut și o solicitare, este vorba de tencuiala unui bloc care stătea să cadă după ploaie.